Suveranitatea lui Dumnezeu.
Ma gandeam azi l-a faptul ca accidentul meu era prevazut de Dumnezeu si din primele zile mi-a condus pasii pentru a se vedea grija Lui si eu sa ma conving de suveranitatea Lui, si ca toate sunt in mana Lui.
Imi aduc aminte ca am ajuns in azilul din Leipzig, si dupa repartizare am iesit afara sa merg prin oras.Insa cand ieseai din Azil trebuia sa traversezi Autostrada p

e ambele sensuri ca sa te poti indrepta spre oras.Nestiind de acest lucru, prima data cand am iesit cu inca un roman, am inceput sa mergem de-a lungul autostrazii.La un moment dat era un pod, insa nu am mai continuat si am coborat jos pe strada care ne ducea in oras.Cand sa ma externeze din spital fara proteza,le-am spus ca nu stiu sa merg cu carjele,(deoarece nu s-a ocupat nimeni de mine in privinta aceasta). Am iesit din spital cu un cadru, deoarece numai cu el puteam merge. Daca imi arata cineva cum se merge nu ar fi fost greu sa merg, insa atunci nu realizam acest lucru.Pentru ca nu puteam merge, am mai inoptat o noapte in spital. A doua zi mi-au comandat un taxi.Soferul s-a indreptat cu masina spre Azilul unde stateam, insa problema era ca pe acolo nu se putea intra pe autostrada.Ori nu stia exact sau a crezut ca locuiesc la celalalt azil de dupa autostrada. Cert este ca nu stia unde sa ma duca. I-am spus ca azilul meu este dupa autostrada, si pe acolo nu se poate intra.A intors si incerca sa gaseasca drumul spre lagar. Insa asa cum mergea el, la un moment dat a trecut cu masina pe sub acel pod, pe care i-l cunosteam din prima zi. I-am spus sa se intoarca si sa incerce sa intre pe autostrada, ca dupaceia ii arat eu drumul. Binenteles ca de acolo nu a mai fost mult pana la azil. Insa ce mult m-am bucurat in acele momente de prima mea iesire neinspirata, in sensul ca in loc sa travesrsez autostrada pentru a merge in oras, a trebuit sa merg dea lungul ei, pentru a vedea un loc, care ma-i tarziu avea sa-mi devina reper.Ce minunat e Dumnezeu, slava Lui.